Villa Vinea

Vinurile VILLA VINEA sunt rezultatul unui microclimat unic, seva unui pamant extraordinar, amplasat pe valea râului Tarnava Mica, una dintre cele mai vechi regiuni viticole ale Transilvaniei.

Crama este o construcție nouă cu o arhitectură ce amintește de vechile turnuri de prin satele Transilvaniei. Sub pamânt, se află tancurile de inox, în care fermentează, la temperatură controlată, mustul care se transformă în vin.

Povestea vinului, in cramă, incepe de pe “acoperișul” ei, de unde strugurii cad într-un desciorchinător și mai jos, ajung într-o presă pneumatică.

Din strugurii presați cu grijă, mustul ajunge în tancuri și iși începe metamorfoza. După o vreme, vinurile roșii ajung în baricuri sau budane, pentru maturare, înainte de a fi îmbuteliate. Locul ascunde un farmec al vremurilor de altădată.