• Contessa - Villa Vinea

    Caracteristica solului argilos, perioada prelunga a coacerii strugurilor în soarele de toamnă, precum și stafidirea specifica “vinurilor de paie”, cateva luni in ladite, da vinului un nas intens, fructat (ananas, piersici, pepene galben si gutuie) și aroma fagurilor cu miere; culoare galben deschis spre auriu, plin în gură și elegant, cu un finisaj moale și grațios.

  • Vinul spumant SILVANIA face parte din elita rarelor vinuri spumante româneşti, obţinut prin metoda tradiţională „Champenoise” și anume prin refermentarea naturală a vinului în sticlă, timp de până la 3 ani. Pe tot parcursul acestei lungi perioade este obligatoriu ca umiditatea şi temperatura (12 grade Celsius) să fie constante. Aceste condiţii nu se pot obţine decât în hrubele adânci şi întinse ca cele de la Măgura Şimleului, aflate la 60 m sub stâncă, cu galerii în lungime de 3,5 km.
  • Născut din grijă, pasiune și pricepere, vinul spumant “Silvania” face parte din elita rarelor vinuri spumante românești. Gustul său echilibrat și fin este obținut prin metoda tradițională “Champenoise” (refermentarea naturală a vinului în propria butelie timp de până la trei ani), proces folosit exclusiv în producerea celor mai rare, fine și scumpe vinuri spumante din lume.