• Obtinut prin cupajarea soiurilor Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc si Cadarca, acest vin unic in peisajul romanesc este rezultatul interactiunii dintre pamant si cer ce poate fi creat doar in ani speciali cum a fost anul 2009. Un “Grand Cuvee” rar ca perlele negre. Culesul strugurilor s-a facut la supracoacere, s-au selectionat atat in vie cat si la crama, apoi s-au fermentat traditional pe bostina timp de 21 se zile. Vinul combina caracterele celor trei soiuri de struguri negrii cu iscusinta oenologului si terroirul special din sudul podgoriei Minis-Maderat.
  • Crâmpoşia a fost prima dată cultivată pe colinele Rusidavei dacice și ale Rusidavei romane, vetrele podgoriei Drăgășani, care și-au câştigat o binemeritată faimă din vremea banilor Olteniei și până astăzi. Crâmpoșia este, așadar, unul dintre puținele soiuri pre-filoxerice autohtone care au rezistat din vremea dacilor până astăzi. În anii '60 ai secolului trecut, cercetătorii de la Stațiunea Viticolă din Drăgășani au început un lung proces de încrucișări „deschise", iar după aproape două decenii de încercari și selecții au realizat soiul nou, autohton, autofertil, numit Crâmpoșie Selecționată, soi care s-a adaptat perfect terroir-ului său de origine.
  • Cramposie Selectionata 2016 Avincis este un vin foarte fin, plin de personalitate, cu arome de mere verzi 🍏, dar si de citrice. 
  • Exista o mica podgorie in Franta care apartine de Clos des Colombes. Le Champagne la Ferraudiere provine din Ambonnay, una dintre cele doar 17 comune care au drept de DOC Champagne Grand Cru. Asamblajul este majoritar de Pinot Noir, cu putin Chardonnay si un sfert de vin Reserve. Poate fi savurata la aperitiv si se completeaza perfect cu fructe de mare, peste si sosuri delicate.
  • Prosecco a devenit foarte popular in ultimii ani in Europa si mai ales in America, depasind in volum celelalte spumante datorita usurintei cu care de consuma si a caracterului fresh si fructat. Prosecco Casabianca Brut face cinste acestei categorii fiind un aperitiv delicios si discret parfumat care se termina foarte repede din sticla.